Atac armat cu două victime pe aeroportul din Chișinău

Aeroportul Chișinău / Foto: BoardingPass

Un atac armat a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 30 iunie 2023, pe aeroportul din Chișinău (Republica Moldova).

Vineri în jurul orei 17:40 pe aeroportul din Chișinău a avut loc un incident în care s-a folosit arma de foc de către un cetățean străin căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.

Atacul s-a soldat cu două victime; acestea și-au pierdut viața în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la datorie, potrivit Ministerului Afacerilor Interne din Moldova.

Agresorul a fost capturat de Brigada de poliție cu destinație specială FULGER, iar situația de pericol din Aeroportul Internațional Chișinău a fost înlăturată.

Autoritățile restabilesc situația în zonă, iar agresorul va fi tras la răspundere de instituțiile de aplicare a legii care au deschis dosar de cercetare penală pe această cauză.

Cercetarea este deja declanșată de către Procuratura Generală, iar activitatea comercială și regimul zborurilor la acest moment continuă să fie întrerupte.

Incident grav de securitate la Aeroportul Internațional Chișinău. Unui cetățean din Tadjikistan de 43 de ani i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din considerente de securitate. În timpul însoțirii sale către zona sterilă pentru a fi returnat, acesta a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară, cu arma sustrasă de la un angajat al poliției de frontieră. O altă persoană – pasager – a fost rănită și se află în îngrijirea medicilor. Transmit sincere condoleanțe familiilor victimelor. Guvernul va interveni cu ajutorul necesar”, a transmis prim-ministrul Republicii Moldova.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

EXCLUSIV 40 de diplomați ruși vor fi trimiși de la București la Moscova cu Ilyushin IL-96

Articolul următor

AirConnect (România) renunță la ruta București – Dubrovnik

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share