Blue Air face pași spre listarea la Bursa de la Londra

Foto: BoardingPass

Blue Air a semnat un acord cu compania britanică Ridgecrest, listată pe piața secundară a Bursei de la Londra, a cărui scop este listarea la Bursă prin preluare inversă.

Listarea la bursă prin preluarea inversă a unei companii deja listate este un mod mai scurt și mai puțin complex de listare la o bursă decât printr-o ofertă publică inițială (IPO).

Compania britanică Ridgecrest a anunțat marți că a încheiat un acord ne-angajant pentru o preluare inversă societății comerciale Airline Invest SA, firmă care deține Blue Air și Blue Air Technic.

În prezent Airline Invest SA are doi acționari – Cristian Rada și Mihai Cătălin. Dacă înțelegerea dintre Ridgecrest și Airline Invest va fi finalizată, cei doi acționari vor fi nevoiți să emită un număr de 9.022.495.560 de noi acțiuni în compania Ridgecrest, reprezentând 95% din capital social actual.

De asemenea, după finalizarea tranzacției denumirea companiei Ridgecrest va deveni Blue Air Group plc.

Toate acțiunile și înțelegerile dintre cele două entități ar urma să fie aprobate de autorități, iar Ridgecrest estimează că Blue Air va depune documentele necesare până la finalul anului 2021.

În aprilie 2021, Oana Petrescu, CEO al Blue Air, a reluat ideea listării companiei la Bursele de la București și Londra.

Planul nostru este ca prima listare pe bursă să o facem cu aceste obligaţiuni, urmând ca într-un timeline de 2-3 ani – depinde de piaţă şi de cât de rapid o să trecem prin procedurile premergătoare ale Bursei de la Londra – să ne listăm la Londra. Noi, practic, în 2019 am şi absolvit programul Elite, al London Stock Exchange, care pregăteşte companiile mici şi mijlocii pentru listare. Deci, noi am absolvit acest program şi acum planul era să demarăm toate procedurile de transparenţă şi de raportare şi de ce trebuie făcut, dar pandemia ne-a ţinut în loc, avem 2 ani de amânare”, a declarat Oana Petrescu, conform Agerpres.

Ridgecrest este companie britanică listată pe piața secundară (AIM) a London Stock Exchange.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.

Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

CE investighează sprijinul în valoare de 190 de milioane euro acordat companiei TAROM

Articolul următor

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată (9 iulie)

Articole similare
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Share