Persoanele care au fost vaccinate cu ambele doze sunt exceptate de la carantină

Persoanele care au fost vaccinate cu ambele doze de vaccin și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la doza de rapel pot intra în România fără a mai fi supuse carantinei.

Această decizie a fost adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) în ședința de luni, 18 ianuarie 2021.

Extras din documentul oficial:
Art.2 – (1) Sunt exceptate de la măsura carantinei aplicabilă persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat sau persoanelor contact direct ale unei persoane confirmate, acele persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România.
(2) Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doză se va realiza prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării.

De asemenea, tot în ședința de luni a CNSU a fost adoptată noua listă cu țările din zona galbenă, detalii aici.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Lista țărilor din zona galbenă a fost actualizată (18 ianuarie)

Articolul următor

EASA va recertifica Boeingurile 737 MAX „săptămâna viitoare”

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share